Asociaţia Română a Geosinteticelor

Noutati

MEMBRI-COLECTIVI


Evenimente viitoare în planul de activitate al Asociației Române a Geosinteticelor


În data de 2 februarie 2023 a avut loc, în sistem online, ședința Adunării Generale a membrilor Asociației Române a Geosinteticelor (ARG).

Ședința legal constituită - cu majoritatea membrilor prezenți – a avut ca principale subiecte pe ordinea de zi: aprobarea raportului de activitate pe anul 2022 și propunerea planului de activitate pe anul 2023.

Sunt mai multe evenimente notabile, pe care Consiliul Director al Asociației Române a Geosinteticelor și le-a propus, și au fost aprobate în Adunarea Generală din 2 februarie 2023.

IGS Educate the Educators


Este un eveniment organizat cu sprijinul International Geosynthetics Society (IGS) și are ca scop promovarea materialelor geosintetice în rândul cadrelor didactice, fără să existe condiția ca acestea să fie membre ale ARG/IGS.

Negocierile pentru găzduirea acestui eveniment au început încă din anul 2019 cu dorința de a fi organizat în sistem fizic dar, din cauza pandemiei, ne-am reorganizat și mutat în sistem online. După o lungă perioadă de organizare și stabilire a programului, au fost invitați următorii lectori: Madalena Barroso (Research Officer at Laboratório Nacional de Engenharia Civil, Portugal), Prof. Dr.-Ing. Martin Ziegler (RWTH Aachen University), Dipl.-Ing. Gerhard Bräu (Technical University of Munich), Ing. Pietro Rimoldi (Chair of IGS Technical Committee on Reinforcement), Ing. Eric Blond (Chair of IGS Technical Committee on Hydraulics).

Evenimentul IGS Educate the Educators se va desfășura în zilele de 9, 11 și 17 mai 2023, are incluse în cele 3 zile, câte 4 ore de prezentări, dar și discuții deschise, pe mai multe teme, cum ar fi: utilizarea materialelor geosintetice pentru diferite funcții etanșare, drenare și filtrare, armare, inclusiv a pernelor sau utilizarea acestor materiale pentru diferite aplicații, cum ar fi, depozite de deșeuri și drumuri sau căi ferate.

Evenimentul se va desfășura exclusiv în limba engleză. Sunt așteptate cadre didactice din toate universitățile tehnice din țară și, pentru a facilita dialogul dintre cursanți și lectori, numărul participanților este limitat la 30. La finalul evenimentului, toți cei prezenți vor primi o diplomă de participare emisă de IGS și ARG.

Workshop GeoSint / Atelierul de Geosintetice ‘23


După succesul primei ediți desfășurate în sat. Sohodol, com. Bran jud. Brașov, la Pensiunea Bradul Înalt, în perioada 4-6 noiembrie 2022, era absolut firească decizia organizării unei noi ediții și în anul 2023.

Dacă la prima ediție au fost 59 participanți, numărul fiind limitat de posibilitățile de cazare, la ediția din 2023 avem ca obiectiv să ajungem la 100 de participanți, dintre care, un număr semnificativ să fie reprezentat de studenți, masteranzi și doctoranzi din toată țara.

Cu sprijinul sponsorilor, vor fi acordate din nou cât mai multe burse de participare pentru tinerii interesați de utilizarea corectă a materialelor geosintetice.


GeoSint 2024 /
Al 4-lea Simpozion Național de Geosintetice


GeoSint este denumirea Simpozionului Național de Geosintetice, organizat de Asociația Română a Geosinteticelor în 3 ediții: 1998, 2002 și 2007.

GeoSint 2024


Reluarea tradiției organizării acestui simpozion a fost unul dintre obiective președintelui în exercițiu al ARG dar, nu era încă anticipată perioada propice organizării.

Din analiza calendarului evenimentelor majore organizate de IGS (12 ICG, Roma, 17-21 septembrie 2023, EuroGeo 8, Lille, 2025 și 13 ICG, Montreal, 2026), anul 2024 pare foarte potrivit pentru al 4-lea Simpozion Național de Geosintetice.

GeoSint 2024


Ne propunem să organizăm un eveniment cel puțin la nivelul celei de-a 3-a ediții din 2007, cu multe prelegeri invitate, susținute de personalități din domeniul geosinteticelor.

GeoSint 2024


În scurt timp va fi organizată o primă întâlnire între membrii Consiliului Director al ARG și reprezentanți ai membrilor colectivi ai asociației dar, sunt invitați să participe toți cei interesați să promoveze materialele geosintetice.

Scopul întâlnirii este de a avea o primă evaluare a implicării societăților care activează în domeniu și implicit o planificare generală a simpozionului.

Asociația Română a Geosinteticelor are în vedere demararea și altor acțiuni și evenimente dar care, încă necesită anumite aprobări și vor fi făcute publice în momentul definitivării lor.